Insidious: Chapter 3 (2015)
Cel mai întunecat dintre capitolele Insidious îi conduce pe spectatori în ţinutul straniu numit Further, dezvăluind modul în care Elise Rainier (Lin Shaye) şi-a început lupta, salvând-o pe o tânără din ghearele demonilor. Insidious: Chapter 3, noul film 2015 din terifianta serie horror, este scris şi regizat de co-autorul francizei, Leigh Whannell. Acţiunea filmului se petrece ani de zile înainte de bântuirea familiei Lambert şi a bătăliilor Elisei cu fantomele din ţinutul Further, din Insidious şi Insidious: Chapter 2. În preambul, adolescenta Quinn Brenner (Stefanie Scott), care visează să devină actriţă, simte că mama ei, decedată, vrea să intre în legătură cu ea. Atunci caută ajutorul lui Elise, un mediu foarte talentat. Elise ar vrea s-o ajute pe sensibila Quinn, dar tragedia care s-a petrecut în trecutul său o face pe Elise să se reţină de la folosirea abilităţilor cu care era înzestrată. În curând, un accident nefericit o face pe Quinn să stea în casă o perioadă mai lungă de timp, pentru a se recupera, în timp ce tatăl său, rămas văduv, Sean (Dermot Mulroney), se luptă să-şi întreţină familia. Apoi, Quinn este atacată în dormitorul său de către o entitate malefică, iar Sean o imploră pe Elise să-l ajute. Luptându-se cu soarta şi cu rostul său pe pământ, Elise îşi adună puterile pentru a intra în legătură cu lumea morţilor – sprijinindu-se pe ajutorul noilor săi prieteni, nişte para-psihologi, Tucker (Angus Sampson) şi Specs (Leigh Whannell). Forţată să se aventureze mai adânc în ţinutul Further, pentru a o proteja pe Quinn, Elise se trezeşte faţă în faţă cu cel mai cumplit duşman pe care l-a întâlnit până acum, un demon cu o poftă insaţiabilă de a captura sufletele oamenilor.
Server 2
Comenteaza Film
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]